tăcere albă
în oglinda diformă dimineți dezbrăcate
de privirile ude ce fredonează refrenele albastre
ale unei melodii ce vine din portativul unui suflet
sedus de parfumul de septembrie
la trecerea buzelor spre un timp
ce nu știe
să-și oprească un loc
în loja din seara mâinilor albe
ca un crin imperial din tabloul toamnelor plânse
petalele pleacă
la revederea de peste ani
doar așteaptă filele din calendar
cu sărutările pătimașe
și bariera unui tren ce nu mai vine
într-un timp în care tu ezitai
să mă îmbrățișezi
sau să te retragi în cochilia de melc
a ploilor
ori a timpului tău
femeie de departe
cu sărutul ce mă recheamă obsedant
pe treptele unui destin
unde te aștept
în șoapte.