pe strada mea aproape că nu mai este nicio stradă,
orașul levitează șui,
se-mpart iubiri snack în ambalaje holograme, surâsuri grimase,
se înserează în zori și se respiră cubic,
pe strada mea plouă electric, sloganuri țâșnesc din semafoarele
cu toate trei lămpile în roșu,
contururile locuitorilor își oferă un drink, storcând sau distilând obsesii –
salvarea ruinelor gesturilor împietrite neterminate,
vitrinele magazinelor de îmbrăcăminte absorb întunericul, lumea să se-mbrace
cu sunete sau fiecare cu propria pleoapă
în restaurante se seversc spray-uri cu arome de calciu și fluor,
apele minerale sunt înghițite în capsule precum antibioticele,
indiferența a fost declarată religie de stat, preoții ei locuiesc în buzunarul stâng
al fiecărui cetățean,
sărutul este un delict precum și salutul...
în orașul acesta nu există cimitire, nici porți, un vacuum dizolvă intențiile,
se lucrează intens într-un furnicar compact la acoperirea cu un strat gros de plastic
cu fermoar exterior
un drapel enorm indică work in progress
.
O scânteie nevăzută încolțește în underground
- pe strada mea, colț cu a ta, lumina veche iminent dă să erupă
Pe strada mea nu mai este nicio stradă.