degeaba te crezi muză
și-mi faci cochet cu ochiul
s-aprinzi scânteia sfințeniei sublime
poemul ăsta
e lutul moșilor în care și eu
sărmană ană m-am zidit
nu sunt poetul
când scriu dezgrop morminte
săpate-adânc de la adam în mine
și fiecare vers e un cadavru
care încearcă să-re’nvie

poetul
nu e așa cum credeți voi minerul
ce dezgolește diamante
ori un hamal ce plimbă-n spate
geamantanul de cuvinte...
e doar profanatorul de morminte
care dezgroapă din sine pe străbuni
poate pe abel ori pe cain
stihul ăsta e zgăvleaja lui bunicu
celălalt e inima neconsolatei eva
nu îmi ajunge timpul
să îi despământenesc pe toți
vă dați seama câte poeme
vor rămâne îngropate în mine
pentru că eu nevolnicul mă-mbăt
și-n lipsa ta iubesc în loc să sap

pe astea am să le iau cu mine
le voi găti și-alinia frumos
toate toate unul lângă altul acolo sus
ca-ntr-un bordel în librăria cerului
unde orgasmu-i încă interzis
iar șarpele ademenește
și-nnebunită zilnic vei veni
pe-un ort să sorbi păcatul
precum golesc eu vinul din ulcică la bodegă
când mă șoptești în fiecare lecturare
fierbinte partidă de amor