de parcă ar fi fost o apă căzătoare
mușcată până la rădăcină de un fluture
cu privirea smulsă din naștere

uneori
ridica mâinile adânc în sus
până în dreptul glasului
desena cu degetul arătător umbra acestei ridicări
și se privea cu dragoste într-o fotografie
de scurtă durată

rând pe rând
oglinzile creșteau direct din oameni
ca niște sâni dornici să fie mângâiați
cu coada ochiului
dar nu se lăsau sărutați de o singură gură iscarioteană
în care fuga atârna întotdeauna de trei ori
preferau să se furișeze în viețile altor trupuri
ca o intuiție

și cu toate astea în nopțile fără soț
când ne iubeam cel mai bine întretimpurile
pereții creșteau îmbrățișați din oasele noastre
ca niște prunci cerșind
fărădelegea sânilor
și era atât de multă voce în laptele lor
încât dimineața
abia ne mai dezlipeam gândurile
unul din pielea celuilalt