mă întrebai dacă am ajuns unde voiam

nu am apucat să îți răspund niciodată
colțul ăsta de univers a fost așa greu de părăsit
nu avea o ușă din spate ci doar un culoar întunecat
o prăpastie ca o ultimă frică

aici oamenii nu stau lipiți de piele asemeni unei cămăși vechi din cânepă
aici bagajele nu sunt așa grele, bocancii nu intră în pământ ca într-o zeamă care te acrește la rădăcini
aici trenurile nu deraiază înaintea stațiilor, avioanele nu se prăbușesc înaintea aeroporturilor
aici oamenii merg câte doi atât de strâns încât nu-i poți deosebi
aici oamenii simt alți oameni până se simt oameni

aici sunt tot, de la pagina pe care o dai mai departe până la următoarea
care te face să mă uiți și să mă cunoști iar, până la tușul încă umed, până la căldura palmei tale
care mă mângâie în toate încheieturile cărții, aici mă vei găsi sub toate formele geometrice
aici toți pasagerii au supraviețuit realității

aici singurul loc în care mai pot să văd oameni acolo unde nu sunt

aici e singurul loc în care am trăit fericiți