Aș fi vrut să scriu despre tine cum doar o singură dată s-ar mai fi scris
Când ai fi citit primul rând să crezi că citești Biblia, aș fi vrut
Să te strâng până când carnea ta intra într-a mea și eram deodată
Două roți dințate ale aceluiaș mecanism livresc, elemente concrete
Abstracte, unite într-un tot organic, pulsatil, aș fi vrut să te țin
În sângele meu, împreună am fi inventat concepte, filosofii despre
Cum este să ai patru mâini care în fiecare zi sapă una în alta ca apa în nisip
Ne-am fi obișnuit repede și cu două inimi, când una dormea alta stătea trează
Și tot așa, făceam cu rândul în viață, în moarte, le-am fi îmbinat perfect
În rotunjimea noastră ne-am fi mulțumit și cu o fericire de plastic
Respirația ta mi-a umplut trupul cu heliu, când mă atingi mă duc
Undeva departe într-o lumea unde peștii vin la mal și cer mâncare
Ca niște copii deportați de pe uscat în adâncurile ființei mele
În astfel de momente nu vei ști niciodată cum e să fiu iar fecioară
Și-mi albesc la râu măduva spinării doar pentu tine, nu te întreba
Mai bine hai să lăsăm poezia să-și facă de cap între noi