Plecat-am pe la prânz în doară
Spre dulcea și suava Moldovioară
Spre a vedea ce nu e cunoscut
La cea vedere, de ochi nepriceput.
Drumul e lung, anevoios
Natura își revarsă mireasma sa
E timp nescris când de prisos
Timpanul minții îmi spune așa:
Coboară dar în tagma ta
Absoarbe soarele din noaptea grea
Pătrunde în necunoștința clipei ce va găta
Să mai resoarbe din clipa ce te vrea.
Moldova e tărâm armonios
De vrei a-l soarbe cu nesaÈ›
E soare dens chiar sub norul gros
Tu stai cu mine braÈ› la braÈ›.

Imaginația e prea săracă
Să mai descrie ce-mi doresc
Tu ești departe, dar ce dacă
Atunci când florile se ofilesc.
În al nopții întuneric
Stau sentimentele pe rând sedate
Mă simt adesea prea bezmetic
Să mai reclam ce am lăsat departe.
Am la picoare țara străbună
Pe care Ștefan a lăsat-o dară
Să îmi răsune când e clar de lună
Că ea e leagăn de o armonie pur bizară.
Moldova e tărâm armonios
De vrei a-l soarbe cu nesaÈ›
E soare dens chiar sub norul gros
Tu stai cu mine braÈ› la braÈ›.