I.
Cu toate că este frumos după ce stelele prind putere,
mi-e rău de mare de parcă aș pluti
în compartimentul de bagaje al unei corabii de nebuni
unde m-a ascuns unul dintre călătorii deportați.
Mă doare capul tot întrebând
când ne vom ciocni de ghețurile imaginare.

II.
De pe o bancă dintr-un parc uitat de lume
arunc grâul cu nemiluita pentru porumbeii care în rest
se mănâncă de vii unul pe celălalt.
Sunt importantă ca un tratat de pace înainte de semnătură.
La dreapta mea e o umbră pe care n-o pot șterge cu batista,
la stânga o carte lăsată de cel care a hrănit păsările mai demult

III.
Târâi un munte sub mine
în sandalele cu flecurile reparate de nouă ori
pentru greșelile altora.
Nici nu mai știu pe unde nu am rătăcit
să prind asfințitul pe străzile înguste,
de parcă așteptam să cadă din nori o altă tablă de porunci
să mă îngenuncheze. Încă aștept.