Precum Adam și Eva prin pădure
Și goi, și fără frunze, visători
Nu căutam nici fragi, nici rugi cu mure
Mergeam înlănțuiți și doritori

Să ne pitim în codrul cu frunzișul
De ochii lumii, de care fugeam,
Să ne găsim acolo ascunzișul
Dorințele când le descătușam

Lăstarii ne erau atunci străjeri
Cu frunza deasă și înrourată
Ca să nu fim văzuți de nicăieri
De-o apariție inopinată

Iar zumzetul pădurii în surdină
Ne-a acompaniat concertual
Să nu se știe cel care suspină
Când noi ne zvârcoleam instinctual

Și-n acel colț de rai, de pe pământ,
În care rațiunea nu există
Noi ne trăiam atunci un simțământ
Dintr-o scenografie arhaistă

Fiindcă iubirea nu-i cuprinsă-n legi
Iar sensul oricum este un simbol
Pe care oricum n-ai să-l înțelegi
Decât dacă vei fi în curul gol