Apă mișcată de emoții,
pământ frământat de mâna destinului,
caut fără preget un liman
unde să mă regăsesc mai bun și mai drept.
Strecor prin colțul ochiului o întrebare,
ca pe un bob de mărgean în lumina răsăritului,
dar cine să răspundă, când nu mai e vreme
nici pentru o coacere întârziată
într-un lan de neliniști?
Cine să adune toate semnele veacului
într-o albie lină?
Despre bucurii și tristeți nu vorbesc,
deși starea de-a fi e legată de ele
ca o rădăcină de începutul în sâmbure.
Nici despre nimic nu vorbesc,
nici despre dragoste și umbrele sale,
pentru că, în sfârșit, mi-am dat seama:
viața nu are un singur orizont,
spre care să umbli creanga,
de florile mărului
sau de-altceva.