grăunțele de rouă se-ntrec în zori cu ploaia
și-n veșnicii e apă și parcă prisosește
nu mai e mult în Sferă și Pruncul ne sosește
și bucurie multă va umple iar odaia


străbat cu-a mele aripi prin somnul de fecioare
dar ce vreau eu în sine e să mai smulg un an
acelei Morți feroce. duc gura la ulcioare
deocamdată-n lipsă de Sfântu-n ceas mirean


o pajiște de gânduri sub lună mai închei
tu porți de castitate de aur o centură

Da! vin curând iubito de ea să te desclei
în dimineață iarăși vom bea câte-o fiertură


cafeaua rumenită ne va-alerga prin vene
și-n dimineața rece vom sta cuprinși de lene