toamna asta își caută frunzele printre rămășite de gânduri
sar din timp în anotimp să culeg
ultimele idile destăinuite într-o tăinuire a inimii

nedesăvârșirea cu care tu îmi reclădești închipuirile despre tine
mă face să te asemuiesc cu o sprânceană visătoare...
n-am să fac semn cărții atunci când mă citești printre rânduri,
ci voi închide ochii între coperțile sufletului tău
așteptând primăvara

am dreptul de-a-mi aduna în palme visele
de a le împleti cu ale tale și de a ne face un pulovăr călduros
pentru zilele de iarnă siberiană din privirile altora...

știu! tu lași în urmă nedumeriri de femeie dezvățată cu mirările
eu las în păstrare prima și ultima zi când ne-am întâlnit
pe un mal ce ducea înspre doruri...

în lipsa ta voi asculta Vivaldi
până când toamna își va recunoaște frunzele rătăcite anul trecut

hai să (tre)sărim, draga mea, în alt anotimp
mai albastru
destăinuindu-ne emoții de alții știute
dar niciodată trăite