Creștem prelung
în verile care ne-au născut fericiți
cu soarele-n tălpi
ca o mărturisire așteptată
îndelung în biserici.

Stăm pe vârfuri
în aceeași iubire
și mâinile ne-au adormit împreună ceruri.
Îți povestesc cele mai grele
păcate ale crinilor.

Foșnesc fluturii pe-obraji
și tu râzi,
cu ochii sufletului născuți din sticlă,
dezbraci frunze
și ultime dorințe,
îmi decojești toți pistruii sufletului
ca pe-un vechi anotimp.

Ne balansăm cu greutatea vieților de trup
și nu mi-e teamă
să întind o mână
să-ți veghez fericirea...

Într-o zi vom construi scrânciobe
pentru iubirile plânse
în toate limbile pământului
într-o zi ne va găsi Dumnezeu pe un cer
cu inimile răsturnate în adâncuri..