azi înțeleg mai bine ca oricând tristețea rădăcinilor
lumina orbilor copilăria succesiunea anotimpurilor
însoțirea culorilor necesitatea ispitei neiubirea

de ce umbrele înainte de a ne urma se duc mai întâi să moară puțin
acolo pe așternut de frunze calde-gânditoare fac pact cu norii
ca sângele lor să nu le strice fardul fin dat dis-de-dimineață
și nici monologul încropit pentru-a rezista singurătății

pe creanga zvântată pasărea-și acoperă zborul:
o zi amânată din precauție poate schimba destine
pune un semn orei ce va să vină așa din pură-nchipuire

și înțeleg cum unu plus unu fac uneori tot unu
solitudinea în doi sau în mulțime
numerele pare pe cele fără soț

azi știu să aștept cuminte chiar dacă sunt convinsă
că dincolo de așteptare nu mă așteaptă nimic
urzesc veșminte dintr-un soare galben-stacojiu timpului
să ne țină de cald atunci când vom fi uitat porțile închise
și vor trece mai multe ierni fără Crăciun fără noi

azi când ninge în odăi nupțiale
ochii lasă în muguri frunze-fructe
din care se hrănește cu nesaț speranța pentru-a doua zi
pe creștete ne mângâie nestingherită luna. ne face sfetnici buni
peste morțile noastre ale tuturor. mâine sigur vom ști să murim