Într-o zi mă uitam la bondarii

Din grădina unei prietene,

Într-o casă de pe Rue Saint Augustin,

Cum defilau printre leandri -

Mi-am pus întrebarea…

De ce nu suntem fericiți?

Poate pentru că nu avem curajul

Să fim liberi fără un pic de teamă,

Pentru că dorința arzătoare

De a deveni independenți

Ne încleștează libertatea,

Ne micșorează câmpul vizual

Și uităm, că noi oamenii,

Avem ceva, ce nu are nicio ființă,

Avem ceva ce dacă te îngrijești,

Să educi și să dezvolți,

Te va surprinde cu fericire.

Fericirea nu este doar un cuvânt,

Cu fericirea este înzestrat omul

De la început.

Trebuie doar să te limitezi la puținul

Care îți va da aripi pentru lumea ta,

Dacă tinzi spre infinitul altuia,

Pierzi infinitul tău.

Bondarii nu fac asta,

Fiecare zboară în jurul florii lui,

Se limitează la infinitul lui.

De pe șezlong însă, e mult mai ușor,

Să vorbești decât să faci,

Dar e duminică, cu toții cugetăm

Și facem operații pe minte și cord

Încercând să ne găsim “sens de nos vies”.