cerșetorul acela
cu pieptul plin de decorații
ce-i țineau loc de picioare
și capul zdrobit de caldarâm
căzuse la datorie
și el și căruciorul
călcat de o basculantă
pe când încercase să salveze
un porumbel alb
da da alb cu aripa ruptă
ca sufletul lui…

atâta alb în fiecare clipă
cu inconștiență cu răutate
ori doar indiferență
călcăm în picioare
risipim dezinvolt
și ce ne-a mai rămas pe tălpi
au dispărut deja îngerii
ni se îngălbenesc dinții
s-au împuținat pansamentele
și seacă laptele în sânul mamelor
noaptea se face mai neagră
își schimbă culoarea și varul
dacă o vom ține tot așa
ouăle vor ieși direct colorate
n-o mai veni nici iarna

și de s-o termina
din ce-om mai face rochii de mireasă