sfârcurile degetelor
se contractă a durere
țipăt orb
plonjează pe un pat de spital
trec șiruri nesfârșite
gâturi lungi
de zile defrișate

simt bătaia pleoapei prin noaptea fără noimă
invalidată de soartă
mă predau necondiționat
ultimului chirurg
ce bănănăie puternic alcoolizat
prin suburbiile sufletului tău

te-am rătăcit într-o zi oloagă de vineri
și de atunci degeaba mai încerc să-l mituiesc pe Dumnezeu
pe când tu
bețiv cu mințile amputate
ai tranșat c-un bisturiu obsidian
surâs și coapsă și cuvânt