Te lauzi c-ai găsit calea cea dreaptă,
Chiar dacă e tăiată prin nisipuri
Când orizontul zămislește chipuri
Și nebunia-ți pare înțeleaptă

Ca să o torni în sumbre arhetipuri.
Iar de-o aduci cu greu, treaptă cu treaptă,
A ocoli nu-i o prostească faptă
Cum e de-ai vrea să torni lumina-n șipuri.

Deci vezi cum prețuiești de-acum egalul
Și cum citești cu greu uitate rune:
Statuia taciturnă nu mai spune
Cât de sensibil e acum tovalul.

Când se sfârșește totuși carnavalul
Dacă-n nadir azi soarele apune!