Motto: Copilul și luna pot basme să-și spună
Sub clar și eclipsă de lună.


Lună, ești atât de mare!
Tu- în ceruri, eu sunt om,
De-aș urca pe-un vârf de pom,
Þi-aș trimite-o sărutare.

Știi, în fiecare seară
Desenez o zână bună;
Tata zice că-i o lună
În costum de primăvară.

Stau pe trunchiu-acesta mic,
Parcă-s un tufiș de mure,
De-o vrea zmeul să mă fure,
Să mă chemi, că mă ridic.

Știu că mă primești la tine...
Da-i prea sus și poate-i frig-
Și pe mama dac-o strig,
Nu se supără și vine.

S-o auzi apoi cum jură
Că, de mă mai prinde iară,
O să stau o noapte-afară,
Să mă satur de natură.

Ea nu știe că m-asculți
Și, de fapt, nimeni nu știe:
Cine-ar ști, ar vrea să vie
Și apoi am fi prea mulți...

Uite-aș sta așa cu tine,
Dimineața să ne prindă,
Cum stă soră-mea-n oglindă,
La taifas cu nu știu cine.

Gata, vine ziua-ndată,
Uf, că timpul tare zboară!
Am să vin și mâine seară,
Ca să-ți spun ce-a fost odată