M-a tras dinspre seară
un curent de vis
Mi s-a prins cearcănul de sub el
și l-am scris.
L-am zugrăvit în timp ce
îmi scuturam cizmele de tenebre
Și l-am iubit
fără detalii funebre.
Așa cum era,
așa cum eram.
Am căutat să îl iau pe un dig,
pe-o limba de nisip, într-un cort.
Să-l oblig
să-mi se inalțe ca un zmeu.
Să-l semăn în vânt , să-i caut furtuna.
Învârtejit să mă scoată
din ordinea lucrurilor,
măcar câteodată.
Cu mintea zurlie, cu chipul flămând
să-l descânt.

Dar îți încredințasem Cuvântul
Când fugeam de tremurul tău în tăcere.
Arată-mi-te la cearcăn o clipă,
Să-ți dăruiesc și visul.