repudiat de propria umbră
îmi deschid venele
precum pojarul copilăriei erup sorii în epidermă
fibrilează membrana cosmică a inimii
galaxii de mistere decorează
vibrația trăirii
ce știu nu mă încape
ce vreau depășește cu mult expirul cunoașterii
fără de margini coace matca pâine de împărtășanie
în centru
(perimetrul creației găsește începutul oriunde)
pașii desenează arhitecturi stranii
pe răscruce îndoiala
se disipează
despic pulsul în două
o parte negreșit tatălui se cuvine
jumătatea omului se cere prin buze arse de sete
pe falangele ca niște ventuze
aștrii trasează elipse
mă-nvață cum voi călca inteligent pe frunze
sau voi întoarce sefirele-n sus
înalt mai înalt decât timpurile arborele vieții să lase sămânță

candid joc țintar pe buză de genune

cel ce nu mă vrea mai puțin decât sunt
și nu acceptă orbirea
învârte cartea
eu îmbrac fulgerul

râsul meu orbitor
despică bezna