umbli cu mânecile minții suflecate –
bobul de muștar mustră
inhibiția plânsului
cauți în coaja verbului breșa –
și orice ai face ți se pune vinovăție
de parcă menirea lacrimei ar fi
redistribuirea echitabilă a sării
sau unica monedă acceptată de Caron...
sudoarea faptelor cântărește puțin
când moartea este doar un act gestual
și în mințile tale nu ai fost tu niciodată
cu adevărat

niciun munte nu te așteaptă să-l muți
nu te-ar încăpea breșa - ezitările
dar măcar acum știi
că sufletul tău este doar un vierme
în mărul dintâi
ce va sfârși în distileriile orfice

a venit timpul
auzi foșnetul lui de stele în cădere
dâra ta prin măr – traiectorii martore vinovățiilor

ai putea crede că ai murit – cine știe...