Iau ploaia și-o poză albastră,
Din vechiul meu scrin, demodat,
Și las un bilet că, de astăzi,
Pe-o mie de ani sunt plecat.


Plouă, plouă de parcă,
Pământul ar vrea să ne-nghită,
Deschide ferestrele larg,
Spre ploaia ce vrea să ne mintă,
Spre ploaia, ce vrea să ne mintă…

Plouă, peste odaia,
Din care-ai plecat pe furiÈ™,
La Farul cu capete sparte,
ÃŽmi las amintirile toate,
Și-mi iau, un bilet dus spre Marte…

Plouă, plouă și lumea,
Stă-nchisă să nască idei,
Îmi ard poeziile toate –
Voi fi evadatul din ploaie,
În care, am lăsat anii mei…

Plouă, plouă și gata,
Cum toate în lume-s hazard,
Mă-nchid în odaie cu ploaia,
ÃŽntr-un baldachin de smarald,
Și ploii, picioarele-i ard…