moartea foșnește de zboruri virgine
odată învierea consumată până la capăt
golgota
înfige caninii în uter
eliberează semințele albe o nouă spiră se toarce
în caier de geniu
omul
întoarce arcuș negru pe rădăcină
acordează strunele cărnii
diapazon stelar dă tonul magistral
impulsul percutează materia
eterul
astralul ridică perdele subtile
eliberează câmpurile toroidale din chingă
expansionează vibrația
camera de rezonanță a vieții
oceanul inimii desenează în interstițiul genezelor noastre
pulsații vizionare
trebuie golită nacela cunoașterii
de balast

mereu se schimbă parola
nici măcar beciul în care reptilele
licitează menirea de gunoieri
nu-și deschide porți canibale fără bănuțul de carne obol
și-un rest de veșnicie flămândă

rugul se-aprinde doar pe sinapsele inimii

floarea de lotus crește
prin tălpi destine în putrefacție
înfloreasc ochi de argus în falange vidul se-ntinde
pe muche de moarte
nu se permite somnolența tâmpă
centrifuga
zdrobește clipele goale în iriși
să răspândească lumină

nimic nu străbate axa androginală a omului nebotezat
dacă nu-i fulgerat

viața nu se descarcă în vene prin procură