cum nu pășesc în mâine
bordura zilei de cenușă (improbabil de marmură neagră)
n-o să dea voie săriturii în boltă
cu toată pregătirea
intensivă
(artele neconveționale meditația consecventă pe buza genunii)
se-adună minuțios totul în flacăra candelei
veghează dar nu permite saltul fără plasa hristică
în fundul oglinzii e-o mlaștină vie
și doar un arhanghel ține torța aprinsă

poetul toreador aduce-n arenă demonii lucrurilor
inocent se lasă răpus
pentru o constelație înnodată-n batistă
sângele are meandre cascade
în golfuri revelațiile
planctonul haric al inimii desenează trasee
ursitei

cuvântul nu mai traduce exact nici carnea
nici timpul
care cade printre/în celule conform unei gravitații personale
mort fiind voi iubi acest pământ aspru
trădat vândut spulberat
a întors moneda pe cant să mă învețe plata cinstită
și să-mi arate coșul călăului
înainte de start

prăbușirea e zborul cel mai înalt se-nvață în
antecamera cunoașterii

nu reneg
sugrum țipătul revolta mușc aprig
sunt contaminat până în ultima rădăcină de ceruri
timpul meu circular mă face contemporan
cu prima respirație a luminii

când îl exilezi din el poetului nu-i mai rămâne decât
abisul
și un rest de vid în formă de inimă
caimac
supei cosmogonice