Aș doini în vârf de plop,
În strai popular și clop,
Tras hoțește pe o parte,
Să răsune hăt, departe!

Aș doini prelung, în nuc,
Schimnică precum un cuc,
Și cu patos, și cu jale,
Să îmi strig norocu-n cale.

Aș doini în șapte ulmi,
Să m-aud prin nori, sub culmi,
Să opresc vântoase rele,
Și pe dorurile mele.

Și aș mai doini în fag,
Să m-audă cin' mi-e drag,
Și să treacă munte, vale,
Să-l ațâț cu scurte poale.

Aș doini într-un stejar,
Să-i pun inima pe jar,
Să-mi plec genele sfioasă,
Să mă vadă iar frumoasă.

Aș doini să-l zăpăcesc,
Subtil să-l ademenesc,
Să-l îmbrac în straie fine,
Să doinească lângă mine,
Într-o blândă armonie,
Lungă cât o veșnicie!

Doina de n-o auzi,
Voi doini, și iar doini...