nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
și nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictați
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

oricâte turle s-ar ridica
doamne sunt tot în brațele tale
și atunci când mă rog
și atunci când îmi bag ceva în ea de viață

dar parcă sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte și puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
și îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigați să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaștere
nu din cine știe ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

de aș face la fel și cu viața asta
dar eu mă tot abțin să nu mă fac de râs
și nu mă mai suflă nimeni
niciodată