de mă ungi cu miere nu mie-mi ridici soclu
și nu mă schilodești dacă mă-njuri
cu fiecare vorbă pe tine te sculptezi statuie

între infraroșu și ultraviolet noi oamenii
evadați din întunecimea nonexistentului
suntem fiecare devenire a unui tainic stup
în care ireal roiesc amăgitor cuvinte
prin rostire le eliberăm adică le-ncrustăm
pe infinitul răboj al vieții cu un rost
cum făcea boiangiul cu sculurile mamei
și așa rost lângă rost prin cinstită rostuire
culorile-cuvinte se adună în poeme
care ne răsar în fiecare zi curcubeu
ce cântă neștiute tăceri pe cerul muțeniei