În vârf de munți ce taie cerul
Lăsând în lături dâre alburii
Sunt piscuri unde-ngheață gerul
Zăpezile-n cristale străvezii

Și unde numai vulturii veghează
Împărăția de singurătate
În care-aproape nimeni nu cutează
Să tulbure acea pustietate

Vecini cu cerul și cu Dumnezeu
Străjerii piscurilor înghețate
Sunt mai ceva decât un vindereu
Cu aripile-n zbor desfășurate

Și patrulează peste înălțimi
Cu agere priviri și vigilente
La fel ca prea măriții serafimi
Ce se feresc raze emergente

Si-și protejeze cuiburile lor
În piscurile atât de-amețitoare
Din care puii lor cuprinși de dor
Nerăbdători așteaptă ca să zboare

Ca să-și deschidă aripile-n vânt
Plutind vijelios peste abisuri
De la-nălțimi pe unde doar în gând
Ne-nchipuim aceste paradisuri