în fiecare dimineață Dumnezeu se așează între noi
ne trezește și dă startul
cine va ajunge să acopere primul ochii celuilalt
va câștiga

eu trasez apăsat și fără grabă o linie foarte dreaptă
(o pretenție de femeie perfecționistă)
cărămizile mele cântă și dansează pe muzică fado
creând între noi un zid transparent
mai mult decât perfect
cu propriile punctele cardinale
pe care să le urmez
până la capătul lumii pentru tine

zidul tău e plin de angoase și umbre
designul asimetric îți urmează liniile obrazului
cu care îmi cauți bătăile inimii
(am înțeles prea târziu)
știi că vei câștiga deși nu-ți pasă de asta
așa cum nu-ți pasă de lacrimile mele
de ană care știe că va fi zidită
dar nu înțelege de ce

și iată că ultima ta cărămidă acoperă
noaptea care picura din ochi mei de smoală
țintuind de partea cealaltă a zidului
ultimul zâmbet de rămas bun
pentru prima oară Dumnezeu e dezamăgit
nimeni nu a câștigat
în acest infernal pas de deux