lasă zăpada să cadă atunci când va voi ea
când se va fi săturat de cer și îndurătoare
va acoperi orfane țipetele noastre în aorte
vor trece mai multe veșnicii
ruginitele secunde
trupuri mutilate desfășate
luceferi cu palme-mpreunate
a rugăciune se vor auzi lacrimi
între timp
vom îngheța frumos aproape statuar și
aripile pescărușilor vor crede că
suntem oameni de zăpadă. pe umerii lor
se vor hrăni. vor privi răsăritul și abisul.
vor duce solie îngerului: tristețea mimicilor
impregnând geamuri asemenea florilor de gheață
cineva se va apropia. își va amâna sinele.
pentru o secundă va fi în povestea noastră.
va bate la poarta cea mare. va bate...
noi... noi, desigur, vom avea ochii negri și aprinși.
vom vorbi în tăceri albastre. ne vom surghiuni trupurile
prin nenumărate tunele și sentimente până când
lumina va decupa din inimi cuvintele nerostite
și atunci... doar atunci va începe în sfârșit să ningă
cu adevărat