Eterna Toamnă, cu vântul ei rece,
A încremenit zâmbetul pe buze
În așteptarea sărutului dătător de speranță!

Nici lacrimile nu îndrăznesc a ieși pe pleoape,
de teama de a fi neînțelese!

Și ochii, pironiți în căutarea privirii tale,
Sunt precum două globuri de gheață!


Doar înlăuntru, focul ce mă mistuiește fără încetare,
Este mereu viu, mereu mai dogoritor!

Simți-vei, oare?