* * *

și după ce focul din vatră se stingea
bunica lua un pumn de cenușă
și-l presăra pe zăpadă
din fața ușii până în stradă

să nu alunece musafirii
zicea

îmi amintesc aceasta ori de câte ori
termin un poem
și mereu mă întreb: oare cuvintele
nu sunt cenușa rezultată din arderea mea