Dorurile
mi-au sensibilizat
percepția asupra realului
prin mijlocirea lor
simt infinitul
în care m-aș dilata
până aș deveni
monadă
supapa infinitului
aș vrea s-o deschid
pentru a absorbi
energiile imense
care traversează
infinitul

Aștept
ca dorurile proprii
să crească
până ating plenitudinea maximă
ființa telurică
să devină ființa dor
cântecul elevat
din intrinsecitatea dorului
să facă posibilă
transcenderea senzitivităților
încât o extra-viață
să bată la poarta
raiului.

***

Dorurile
empatizează
cu elanurile
destrămând pâcla obnubilării
odată asumate
ne apropie de rai
ne întrebăm însă
ce vom descoperi în rai
fericirea, lipsa bolii
o viață necorporală
în care suferința
nu are de ce să se agațe

În umbra dorurilor
ce și-a țesut
un păienjeniș ciudat
încearcă să se elibereze
fericirea fragilă
prinsă în păienjeniș
în timp ce fericirea stabilă
râde și-și arată
dantura perfectă
căci ea și-a creat
un spațiu artificial
unde nu poate pătrunde
viața-molie
făcând găuri
în costumul
îmbrăcat de realitate.