CALEA LACTEE

Coloană vertebrală de lumini,
bulevard al îngerilor de gheață,
vultur cu aripi de praf de stele
răstignite în cuiele zenitului
ca de-o umbră,
eu aud și-nțeleg
pulberea muzicii tale...
Coloană de aburi cerești
ieșiți din respirațiile adânci siderale,
vis al himerelor de bezne,
silabisind sclipiri gingașe de stele
și reverberând ecouri imateriale
de pași trăgănați, târâți în lanțuri,
- pașii umbrelor de robi ai durerii.
Aceștia, după milenii întregi, abia azi au ajuns
la capătul drumului tău bifurcat de suplicii,
de unde umbrele lor urcă-ncet, încet, fără grabă,
toate treptele de marmură lăptoasă ale cerului...
Urcă lent, fără ca zvonul trist de lanțuri,
auzit doar în serile calme de vară, din fosta Atlantidă,
să poată întrece vreodată geamătul Pământului însuși;
căci din Pământ izvorăsc până-n cer chiar și-acum,
alte ritmuri de pași lănțuiți și de biete suflete-n lanțuri,
ca un jalnic perpetuum mobile
hrănit totdeauna de blestemul
celor înfrânți de pe Drumul Robilor,
căci cerul devine adesea
oglinda suferințelor noastre umane.