Fiori de gând țășnesc din grote de durere
către cer, izbind zadarnic în a purității boltă
cu pumni de fier și cu îngenunchiate lacrimi.

Am înălțat sufletul ca o pâine frântă, ca o jertfă de miel,
peste măștile de cuvinte am presărat tăcere
și m-am retras pe o stâncă
să nu împiedic cursul izvorului
firesc, limpede, șerpuind
printre pietrele zilei de ieri