Din pântecul nopții se naște iubirea.
Oftează sub genele lunii neștirea.
O lacrimă ce-ți bate în ceasul tău pustiu,
e strigătul spre mine, dorită eu să viu.
În aburinde ceasuri să fim un singur trup,
să ardem ca ofrandă o noapte iar pe rug.
Se scaldă ziua-n zori și se roșește luna,
din chinga de săruturi mă slobozești acuma.
Secunda cade mută, ți-adoarme la picioare,
iar eu te spăl pe față cu flori vii de cicoare.