vreau să plec cu poemul acesta
în aceeași rotire a gândurilor
poemul acesta e doar un simplu tren
ce-mi pleacă din suflet fără oprire

azi, vreau să plec
să te găsesc inventând curcubee
după chipul viselor mele
fiecărei picături de ploaie
căutându-i încet alte sensuri

vreau să plec
cu toate ceasurile pământului
departe
până când verdele tău mă va înzăpezi
dar știu
că trupul îmi va rămâne
clătinându-se agonic
în fiecare literă

e numai rostire
în oasele mele, în oasele tale
pământul fuge sub gleznele noastre
niciodată prea jos, niciodată prea sus

aș vrea să plec sărutându-te
să duc spre apus
tăcutele pierderi din noi
ca o plângere a sorții
norii vor mângâia în locul meu
firele de nisip și ultimele frunze

va veni și va ști să-ți răspundă
un înger rătăcit
în visul meu suntem inerți amândoi
până la țărmuri, fără întindere
timpul
ne va măsura mereu în cuvinte