toc toc toc
pe unde pot
pe cine pot

deși s-a luminat afară
eu sunt din ce în ce mai gri
dar o fată cu zâmbet îngeresc
mă oprește să nu mă cenușăresc

ascult în surdină un trombonist
stând de vorbă cu un ecran
îmi răspund doar cei din aceeași gamă
ocazional – mă bagă-n seamă

puțin mai târziu
voi uita de oamenii răi care fură bani
voi uita de televizor și de calculator
când printre poeme devin călător

doar nichita mă mai scoate
din mâlul existențialist
și mă ajută să nu mai fiu trist