Au explodat culorile deodată
Când albul, de pe crestele de munte,
Se tot preface-n apă-nvolburată
Ce se prăvale prin torente multe

Care vor plânge-n văile adânci
Înfrângerea zăpezii umilite
Cu lacrimile ce se scurg pe stânci,
Sub raze lucitoare dezmorțite

La care se-mbulzesc ca să zâmbească
Brândușe, toporași și stânjenei
În mov și violet să-mpodobească
Pajiștile și stânci cu clopoței

Ce sub albastrul unui cer senin
Pe care rătăcește câte-un nor
Își descrețesc petalele din plin
Cu-atâta grație și atâta dor

Fiindcă la cum arată azi natura
Nici ploaia nu se-ncumetă s-apară
Doar câte-un strop ne mai închide gura
Înfuriindu-se în prag de seară