privit din spate, acest trecător
cu pasul lui sigur deschis peste lume
poate primi orice chip

e suficientă o mișcare, un freamăt, un detaliu
privirea pornește de-acolo, de pe guler, de pe ceafă
de pe lobul urechii
se înfășoară peste încheietura mâinii, peste ceas
ca și cum aș fixa, în perete, un tablou cunoscut
în care spatele tău ferm întors către lume
își aruncă profilul peste cerul prelins în asfalt

din mâneci curg ape impure

umerii se lățesc tot mai tare, lobul fixat se dilată
ceafa năclăită lasă urme piezișe pe guler
ceasul se desprinde, se desface în bucăți
fiecare rotiță alunecă lent, fără zgomot
pornind șui printre picioarele altor umbre
pe care oricând le-aș putea transforma
dăruindu-le acest ceas, acest guler
ceafa și lobul urechii

ce tristețe
ce tristețe să-ți cunosc numele
când chipul tău s-a pierdut printre ape
mereu întors, ascuns
mecanism care se descompune
ca să-și alunece zimții, suav,
azi și mâine

cu atât mai puțin