ard clipa pe ape
în geometrii aldine

odată pasul cântă
ființa-n colb coboară
și se ridică umbre
călătorii pornesc
a-mi fi strigare-n moarte

și-n viață încropesc

spiralele nebune
din maci de gând dormind

te chem iar răsturnare
valorile-mi sunt calde
esențe de-nceput

și-n fiece petală
mă regăsesc gemut

cernută-mi este umbra
prin site dense grele

pe palmele-ncercării
pășesc adesea oarbă

când mama reînvie
după o scurtă moarte
reînțeleg că-n viață
spre bucurie curg

din fericiri minciuna
se scurge ne-ncetat
și-atunci las totul baltă
în ăst pământ otravă
cu oameni goi în sine
și-aleg nou început

de fiecare dată
blocaje-și reîncep
dansul nebun de iele

mi-e frică-apoi iar calmul
se-așterne-n fire drept

trăiește, mamă,
pasul acesta care
ne frânge

trupul între brațe
adesea ți-l voi strânge

iubirea asta doare
și-acel azi îl trăiesc
mereu cu spaima-n suflet
că omu-i simplu cuget
ales să umple spațiul
și colbul drumul cerul

i-un trecător ascet

Anne Marie Bejliu, 25 iulie 2016