urlă, nimicule, urlă!
ți s-a părut vreodată ceva mai surd și fără ecou?
urlă! vomită demonii!
(...și tot ți-e greață.)
și toarnă vinul roșu, tot.
tot nu se îneacă,
te ascultă,
gâlgâindu-ți șiroaiele
de lipsă-de-valoare
te uiți cu speranță-n sus...
tavanul tulbure,
dă cercuri flămând unui hoit în devenire.
mai trage-o dușcă
dintr-un „poate-mâine”
roșu, sec.
înghiți
când nu te mai înghiți
de-ți sapi cu lama un roșu mormânt,
să ții minte,
doar atât,
nimic
contează