când merg pe stradă și tu vii
să îmi acoperi pleoapele cu bucăți de pâine
țip și nu se aude niciun comentariu înapoi
niciun ecou demolat nu îmi abate calea
de la probabil
zilnic mă îmbrac în avans
și fug
și tu vii iarăși
să îmi numeri pașii rămași
până la sfârșitul irevocabil al sufrageriei unde
am plecat să îmi rătăcesc definitiv
privirea