Plâng în versuri și balade,
Vara caldă și senină,
Ce mi-a devenit străină,
Și avea ochi de smaralde…

Plâng pe file, și tăcută,
Scriu cu dor că vara mea,
Bagajul își pregătea
Lâng-un smoc ars de cucută.

Plâng și o deplâng pe vară,
Că pierdu veșmântul verde,
Câmpul, cine să-l dezmierde?
Și-mi lăsă soare de ceară.

Plâng și-o strig că-n asfințire,
A fugit fără sandale,
Printre hăuri verticale;
Nu mi-a spus de despărțire…

Plâng și-oi plânge ca și cerul
Care a văzut ast*noapte,
Că era spre miazănoapte,
Adâncind mai mult misterul.

Plâng și-o caut prin hârtoape,
Peste colnice uscate,
Prin păduri ramificate,
Și-am ajuns-o, sunt aproape…

Plâng cu ochi de copilandru,
Că mi-a dat o-mbrățișare,
Când să treacă opt hotare,
Blândă și atât de tandru!

-Eu mă duc… Fato, nu plânge!
Mi-a șoptit printre suspine,
Căci și ea plângea cu mine,
Și dorul care mă frânge…