Voi trece prin orașul infestat
cu senzații închise între ziduri
ale unor singurătăți umilite de speranțe,
de lipsa fluidă de comunicare
unde cuvintele nu pot fi vânate
și tăcerea se scurge prin pereți.

Orașul se plimbă amnezic
pe străzile bulversate de incertitudine,
o masă amorfă de gânduri
își caută fără țintă norocul.

Drumul meu este și el rupt de ideal
n-am venit c-un scop anume
urmărind o bucurie ori tristețe,
ci mai degrabă
o desfătare a privirii cu chipuri necunoscute.

Oricum ferestrele sunt închise
și tot ce se petrece înăuntru
lasă semne într-un joc de memorie,
cântece ambientale îmi curg în urechi
ca o câmpie vălurită de vânt
într-o simfonie a înserării în necuvinte.

În apropiere noaptea îmi sună cornul
îndepărtatelor păduri foșnitoare,
orașul îmi pare o mare de lumini,
plec din el împreună cu femeia iubită
spre casa împietrită între dealuri
unde sentimente de vis înmuguresc.