un cuvânt și o cuvântă
se întâlniră la colțul parcului care
părea alb de atâta singurătate
se spune că
dacă nimeni nu observă lucrurile
ființele
acestea, de fapt, nici nu mai există
chiar dacă în sinea lor au încă o lume

cuvântul și cuvânta nu îndrăzneau
să se țină de mână
așa cum nici oamenii nu îndrăznesc să se țină de cuvânt
atunci, și-au zis
printr-o mimică doar de ei știută
că nu ar fi deloc rău să-și unească destinele
poate doar împreună
vor izbuti să se înalțe dintre numele lucrurilor
ființelor
să devină stări de spirit mai cu seamă și
acolo
pe colțul alb
își jurară credință

peste o vreme
de undeva departe
răzbăteau mirări nemaiauzite -
probabil durerile de facere ale unui poem
pe care
le trăiește oricare cititor trecând
întâmplător prin parcul
care acum nu mai este chiar atât de alb

cum se chemau
cuvântul și cuvânta
nimeni nu a știut
fiecare le zicea în felul lor
unii cu înțeles omenesc
aspirând să devină musai poeți
alții
negrăit
ca o taină cumplită