este ultima ta zi îmi spun
și deja auzi sirenele urlând în piept
cuvintele ce gura ta ar vrea să le tacă
aici sau acolo nu încap complet
în soarta nimănui
sunt un ac de gramofon într-o cutie cu ațe și nasturi
o pagină ruptă pentru un pasaj favorit, lăsată sub ceas,
pe noptieră

ești ultima oră de septembrie și
melcii se urcă pe inima ta ca pe o frunză roșie în aleea din parc
auzi deja motoarele, elicea
auzi șuierul sângelui din care fugi
și spre care fața mea se întoarce
privind docilă în sus

tot ce doare vara toamna amorțește
precum scoarța stejarului sub mușchiul verde
de unde îți scriu
poeții cred că ar trebui să
mă cauți prin sertarele cu batiste și mir când eu ard de vie zâmbind cu mâna pe clanță
mi-e frică să-mi fie frică
eu nu mă mai întorc când plec
îmi spui în ultimul minut
și cu centura pusă eu plec și mă întorc
de șaizeci de ori