Þi-am urmărit fiecare gest și pașii măsurați
în ziua de patimi nuntită
cu așteptarea topită-n cuvinte.

Am învins orice pornire spre țărmuri fără nume
prin întunericul din memoria singurătății
unde într-o lacrimă scapără luceafărul
din sângele rece al înălțimilor tulburi.

Din adâncul ochilor irumpe lumina,
se nasc făuritorii de imagini în oglinzi,
prin mine cel pătruns de uitare
sufletul urcă pe scări de frânghii
prinse de furcile pământului.

Mie cel fără de sunete închise-n casă
prin puterea celui care o dă, mi se cuvine
în alții să-mi port destinul cuvenit
ca o clepsidră mereu același nisip.

Clipele par lungi sau scurte
dar niciodată rupte din curgerea
care îngăduie finitului includerea în infinit.