pentru că te-am avut invitat la o cină cu rouă
și polen de nove ruginii
am scos tăciunii din pupilă
cu grijă să nu risipesc jarul facerii încă din sămânță
am așezat peste ei împletitura coastelor tale flămânde
în pagode de cristal ți-am încrustat
irișii însetării atavice
apoi am lăsat pur și simplu
să-ți cuprindă brațele roșii lava luminii

primul adevăr al viului a tivit cu albă cenușă
pulsația lui oarbă până atunci

pod să înalț peste întreită genune
(de duh tată și fiu egal ție însuți)
parcurg fără ezitare și rabat de vibrație ritualul jertfirii
filă cu filă
până scrumesc geroasele slove
în nervuri și artere

știu că
zidurile se cinstesc precum un maestru iubit și urât deopotrivă
oglindă când înrămează chip neștiut

te-ntrebi curios de ce mi-am cioplit masa de lucru
în ochiul furtunii
eu râd și aprind bețișoare tăcerea
să nu mai trebuiască lutului sacru să-i fur viforele
mi-am stins parțial supernovele
în mareele trupului
și m-am lăsat botezată în clipă

ai grijă la cupă
când fermentează galactic vinul de împărtășanie
gâtlejul trebuie să-ți fie portal
și să înghită constelații

atestarea amprentei stelare se face din coșul călăului
învățând să-ți privești infinitul

și cu migală să-i țeși broderia sângelui tău